(de la mama Lica)
- Bună dimineaţa
Cinstiţi socrii mari
Mulţumim dumneavostră
Băieţi militari
Dari ce umblaţi?
Ce căutaţi?
Ce umblăm, ce căutăm,
La nimeni seama nu dăm
Multe ţări am trecut
Multe ţări am străbătut
Şi oraşe şi sate îndepărtate
Am colindat
Şi la nimeni seamă n-am dat
Cine sunteţi dumneavostră?
Să ne luaţi seama nostră?
Dari fiindcă ne-ntrebaţi
Să ne lăsaţi
Cu încetişorul
Să ne dăm seama şi adevărul
Că de multe ce sunt dese
Nu le vom putea spune alese
Tânărul nostru-mpărat
De dimineaţă s-a sculat
Faaţa albă şi-a spălat
Chica neagră a pieptănat
Cu straie noi s-a-mbrăcat
Murgul său a înşeuat
Cu trâmbiţa a sunat
Mare oaste a adunat
Două sute de grăniceri
O sută de feciori de boireri
Din cei mai mari
Nepoţi de ghinărari
Şi pă la răsărit de soare
Au plecat la vânătoare
Şi au vânat ţara de sus, despre apus
Până jugunii au stătut
Şi potcoavele au ppiredut
Atunci ne lăsarăm mai jos
Pe un plai frumos
Şi alergarăm de vânarăm
Munţii cu brazii şi cu fagii
Ceru cu stzelele
Câmpii cu floricelele
Dealul cu potgoriile
Vâlcelele cu viorelele
Şi satele cu fetele.
Când dete soarele-n seară
Ieşirăm la drumul cel mare
Şi deterăm de-o urmă de fiară
Stătu toată oastea în mirare
Unii zic că este urmă de zână
Să-i fie îmăratului cunună
Aşa mai chibzuiră
Şi se mai găsiră alţi vânători
Mai cunoscători
Şi zise că e urmă de căprioară
Să fie împăratului soţioară.
Dari nunul cel mare
Cu grija- spinare
Călare pe un cal
Ca un ducipal
Se ridică în scări,
Se umflă în nări
Făcu ochii roată
Peste oştirea toată
Şi când încoace privii
Aicea zări:
O folricică frumoasă
Şi drăgăstoasă
Şi văzând că nu înfloreşte
Nici nu rodeşte,
Nici locu nu-i prieşte
Ci mai mult se ofileşte
Ne trimise pe noi 6 lipani
Călări pe 6 jugani
Cu coamele cănite
Cu frânele zugrăvite
Cu unghiile costărite
Cu cozile împletite
Şi cu toţii să pornim
Şi la curţile dumneavoastră să venim.
Floricica să o luăm
Şi la împărat s-o ducem.
Pornirăm şi venirăm
Pe faţa pământului
Pe(alurii??) vântului
Bând şi chiuind
Şi din pistoale trosnind
Caii în curând
Pe nări flăcări lăsând nechezând
Şi din umghii scăpărând
Până au sosit şi v-am găsit
Acum ori floricica să ne daţi
Orid e nu, de noi nu scăpaţi:
Căci am venit cu târnăcoape de argint
Să scoatem floricica din pământ
Să o scoatem cu rădăcină
Să o sădim la împărat în grădină
Că acolo sa înflorească
Şi să rodească
Locul să-i primească
Şi să nu se ofilească.
Dacă dumneavoastră socrii mari
Ne credeţi niscai tâlhari
Avem şi firmaan cu pecetă
De la împărat
Cine ştie carte latinească
Să vie să o citească
Iari cine nu ştie să nu vie
Ci ca de foc să se păzească
Să ne aduceţi socrii mari
Oameni cărturari
Vre un popă cu barba deasă
Ca să ne citească carte aleasă
Să nu fie cu barba cănită
Să rămână cartea necitită
Oti vreunu cu barba rară
Să ne ţie până deseară.
Ci unu cu barba ca suru
Să ne dea curând răspunsu
Răspunsu nostru este 6 pahare de vin
Şase marame de in
De care se găsesc pe aici
Cusute cu fluturi şi cu arnici
Fie şi cu strămătură
Numai să fie cu voie bună
Să fie şi cu mătasă
Numai să fie de aici din casă
De la cinstita mireasă
Să nu fie după la vecine
Să păţim vreo ruşine
Că atunci va fi cinstea nostră
Şi ocara dumneavostră.
Socrii mari ascultaţi
Şi în urechi băgaţi
Când va da soarele- seară
Mare oaste vă-mpresooară
Dacă nu aveţi bucate de ajuns
Să vă cătaţi loc de ascuns
Să aveţi buţi cu vin
Care cu fân
Boi graşi claponaşi
Vaci lăptoase
Şi fete frumoase
Să mai aveţi socrii mari şi lăutari
Să vie şi tot satu
Să se-nveselească împărat
Când va fi soarele-n seară
Mare oaste vă împresoară
Să lărgiţi casa
Să-ntindeţi masa
Că vine-mpăratu-ndată
Cu oştirea lui toată
O sută cincizeci şi cinci
Din cei mai mari voinici
Cu feţele alese
Cu mânecile sumese
Scobiţi în măsele
Gătiţi socru mare
Pentru oastele tale.
Noi am vrea să descălicăm
Dari nu avem jos de ce să ne dăm
Că nu suntem ciobani de la oi
Să descălicăm în noroi
Nici niscai morari beţi
Să descălicăm prin scaieţi
Ci suntem boieri mari, ghinărari,
De lângă mare
De unde soarele răsare
Nouă să ne aduceţi
Scaune de argint
Să descălicăm
Aici pe pământ
Sau să-ntindeţi covoiare
Să descălicăm în pridvoare
La cai să daţi fân, ghizdei verde
Cosit în noaptea de Sfântu Gheorghe
Cu roua neluată
Cu floarea nescuturată
Strânsă de sărbători
De la două fete surori
Caii noşrtii să mănânce
Şi din capete să nu mişce
Caii noştrii să bea
Şi din capete să nu dea
Că şi dumneavostră
Din partea noatră
Urechile vi se vor tăia
Noi am descălica
Am mai sta
Am mai ura
Dari ne frică că vom însera
Şi avem de trecut stânci
Văi adânci
Munţi înalţi cu brazi mărunţţi şi-ntunecoşi
Bine v-am găsit sănătpşi
Scoru mare, ce s-a făcut s-a făcut
Nu mai e de desfăcut
Să dai numai 8 boi şi 7 vaci
Şi-apoi să rabzi şi să taci :
Ţine socru mare (îi dă plosca)
Ia astă rădăcină uscată
La şezut crăcănată
Mare şi spătoasă
Ca o broască ţestoasă
Pi icea lată, pi icea lată
Ia închină socre odată
Să nu o săruţi tare
Că şi căciula din cap îţi sare
Să o săruţi mai binişor
Să-ţi pară mai dulcişor
Poftim de beţi şi vedeţi
Că e rachiu de la Piteşti
Când îl bei te-nveseleşti
Iari nu ţuică de-a dumneavoastră
Zeamă de prune
Când bei multă
Te umflii în burtă
Intrii după sobă
Stai cu greierii de vorbă.
Tot urând socrii mari
Vedem că toţi au rămas
Cei de la spate cu gurile căsscate
Cei dinainte, cu gurile proţăpite
Aduceţi un vas cu prune uscate
Să aruncăm l-ale guri căscate
Un putinei cu lapte bătut
Să le turnăm pe gât
O strachină cu poame
Să dăm la cucoane
Că vedem că au slăbit
De foame
Şi vreo câtiva usturoi
Să dăm pe la ciocoi
Fiindcă au poftit pe la noi
Munţi înalţi şi luminoşi
Bine v-am găsit sănătoşi.